Cupa „Moș Crăciun” – Ediția a XVII-a
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a fost partener în cadrul celei de-a XVII-a ediții a Cupei „Moș Crăciun”, o competiție dedicată promovării sportului în rândul copiilor. Evenimentul, desfășurat în mai multe săli de sport din municipiul și județul Arad, a reunit 23 de echipe de nivel primar și a culminat cu fazele semifinale și finale, găzduite în Sala de Sport „Mihai Botez” a UAV.
Cu această ocazie, din partea conducerii UAV, au fost transmise felicitări participanților, profesorilor îndrumători și organizatorilor, alături de angajamentul universității de a sprijini constant inițiativele care promovează mișcarea și un stil de viață sănătos în rândul tinerilor.
Un moment de mândrie pentru Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul UAV l-a reprezentat faptul că echipa câștigătoare, Școala Gimnazială „Regina Maria” Arad (prof. Cristian Țigan), precum și multe alte echipe participante, au fost coordonate de profesori care sunt Alumni FEFS. Acești foști studenți ai UAV, prin activitatea lor, duc mai departe valorile educației primite și reprezintă cu cinste universitatea.
Festivitatea de premiere a fost oficiată de conf.univ.dr. Ardelean Viorel Petru, decanul FEFS UAV, prof. Stoica Flavius, coordonatorul principal al proiectului „Cupa Moș Crăciun” și președinte al Comisiei Județene de Fotbal Arad, prof. Lucian Rodica, inspector pentru Educație Fizică și Sport, prof. Bara Denisa, director Palatul Copiilor Arad, și Hărduț Gabriel, președintele Comisiei de Copii și Juniori din cadrul Asociației Județene de Fotbal Arad.
Participanții au fost răsplătiți cu diplome, medalii, cupe și pachete oferite de organizatori, iar Moș Crăciun și-a adus contribuția la bucuria generală, transformând competiția într-un eveniment memorabil. UAV își exprimă recunoștința față de toți cei implicați și reafirmă dorința de a susține astfel de inițiative menite să contribuie la dezvoltarea fizică a copiilor.