WORKSHOP - privind egalitatea de șanse și combaterea violenței în sport
Acest eveniment a fost susținut de către cadre didactice ale Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Educație Fizică și Sport: - conf. univ. dr. Nicoleta Mirică și lect. univ dr. Denisa Bălănean.
Au fost prezenți din partea UAV: prof. univ. dr. habil. Dana Copolovici - prorector responsabil cu cercetarea științifică, conf. univ. dr. Ardelean Viorel Petru, decan al facultății și Dulceanu Corina , director de departament, cadre didactice și un număr mare de studenți ai Facultății de Educație Fizică și Sport.
Acest workshop este rezultatul unui proiect internațional în care au fost prezentate metode, soluții și exemple de bune practici care să determine studenții, profesorii, antrenorii și liderili instituționali să ia atitudine împotriva violenței bazate pe gen, atât în mediul academic cât și în cel sportiv.
Obiectivul principal a fost creșterea gradului de conștientizare cu privire la formele și impactul violenței de gen în școli și în sport, punerea la dispoziția profesorilor și antrenorilor a unor informații importante pentru prevenirea posibilelor acte de agresiune, evitarea bullying-ului și păstrarea egalității de șanse, pentru promovarea dialogului deschis și al colaborării între comunitățile educaționale și sportive.
La finalul prezentării susținute de cele două cadre didactice din Timișoara, a avut loc o sesiune interactivă în care studenții au fost provocați să rezolve posibile situații concrete din tematica abordată ce pot apărea în activitatea lor viitoare.
Mulțumim colegilor de la Universitatea de Vest din Timișoara pentru diseminarea acestor informații extrem de interesante și utile pentru viitorii specialiști





