Whats App Image 2026 10 14 at 11 35 36

Conferința „Interferența metodelor kinetoterapeutice pentru optimizarea recuperării sportivilor de performanță” – Ediția a III-a

14.10.2026


Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad organizează, în perioada 19–20 octombrie 2026, cea de-a III-a ediție a conferinței „Interferența metodelor kinetoterapeutice pentru optimizarea recuperării sportivilor de performanță”, eveniment care va avea loc la Hotel Park din Moneasa, județul Arad.

Conferința se înscrie în seria proiectelor extracurriculare derulate de Facultatea de Educație Fizică și Sport, cu susținerea Ministerului Educației și Cercetării, având ca obiectiv facilitarea schimbului de cunoștințe și experiențe între specialiști, cadre didactice universitare, studenți și practicieni din domeniul kinetoterapiei și recuperării medicale.

Evenimentul reunește invitați din România și din străinătate, care vor prezenta și dezbate teme de actualitate privind recuperarea funcțională, utilizarea metodelor moderne de kinetoterapie, prevenirea accidentărilor sportive și abordările interdisciplinare în procesul de recuperare.

Tematica și programul conferinței

Pe parcursul celor două zile, participanții vor avea ocazia să asiste la prezentări științifice și să participe la discuții pe teme precum integrarea kinetoterapiei cu terapia TECAR în recuperarea sportivilor de performanță, rolul kinetoterapiei în îngrijirea paliativă, influența factorilor psihologici asupra recuperării medicale, prevenirea accidentărilor sportive și recuperarea funcțională în afecțiunile ortopedice.

Luni, 19 octombrie 2026, începând cu ora 18:00, vor avea loc deschiderea oficială a conferinței și prima sesiune de prezentări științifice, susținute de specialiști din România și Macedonia de Nord.

Marți, 20 octombrie 2026, începând cu ora 09:00, lucrările vor continua cu cea de-a doua sesiune, dedicată abordărilor moderne în kinetoterapie și recuperare funcțională. Temele abordate vor include influența dependenței de tehnologie asupra dezvoltării fizice și comportamentale a adolescenților, reevaluarea strategiilor de încălzire și stretching în prevenirea accidentărilor, precum și metodele integrate de recuperare a mobilității.

Un moment important al conferinței îl reprezintă participarea studenților programului de studii Kinetoterapie și Motricitate Specială, care vor prezenta studii de caz, având astfel oportunitatea de a valorifica cunoștințele dobândite în cadrul pregătirii universitare și de a interacționa direct cu specialiștii prezenți.

Prin organizarea acestei conferințe, Facultatea de Educație Fizică și Sport urmărește să încurajeze colaborarea dintre mediul universitar și cel profesional, să faciliteze accesul studenților la experiențe de învățare complementare pregătirii academice și să contribuie la promovarea practicilor actuale din domeniul kinetoterapiei.

Organizare și parteneri

Conferința este coordonată de Osser Gyongyi și Toth Csongor, cadre didactice ale Facultății de Educație Fizică și Sport.

Evenimentul beneficiază de sprijinul LIAMED, în calitate de partener oficial, precum și al partenerilor Performer Studio Arad și Hotel Park Moneasa.

Data: 19–20 octombrie 2026
Locația: Hotel Park, Moneasa, județul Arad