Prezentare
Misiunea. Prezentare sintetică
Misiunea Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport este aceea de a forma specialişti cu înaltă calificare, în urma procesului didactic şi de cercetare, în parteneriat cu mediul sportiv, servicii publice şi din sectorul privat, instituţii de cercetare sau centre universitare, fiind în concordanţă cu misiunea universităţii, strategia de dezvoltare a universităţii şi regulamentele interne ale UAV, scopul fundamental fiind un învăţământ de calitate, organizat în ciclul complet de programe de studii universitare de licenţă şi de master.
Misiunea Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, definită în strategia Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport este de asumare a rolului de motor de dezvoltare al societăţii, prin vegherea permanentă asupra cererii de specialişti din mediul educaţie fizică şi sport şi adaptarea permanentă a ofertei educaţionale, creând competenţe profesionale, transversale şi de cercetare, pe toate domeniile abordate.
Întreaga activitate a facultăţii se aliniază Strategiei de dezvoltare a universităţii şi Regulamentelor interne ale UAV, scopul fundamental fiind un învăţământ de calitate, organizat în ciclul complet de programe de studii universitare de licenţă şi de master.
Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport îşi propune formarea de specialişti în domeniul educaţie fizică şi sport prin asigurarea calităţii sistemului de pregătire iniţială şi de formare continuă a personalului didactic din instituţii de învăţământ, în concordanţă cu politicile educaţionale în domeniu, cu cerinţele pieţei muncii şi cu evoluţiile disciplinelor teoretice şi practice specifice, promovând o abordare interdisciplinară şi cu preocupări ferme spre cercetarea ştiinţifică fundamentală şi aplicativă.
Programele de studii universitare care funcţionează în cadrul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, în anul universitar 2020-2021, în conformitate cu prevederile HOTĂRÂRII privind aprobarea nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2020-2021, sunt:
- Educaţie fizică şi sportivă (Sistem Bologna - nivelul I – 180 de credite, durata şcolarizării 3 ani), pentru studii universitare de licenţă;
- Kinetoterapie și motricitate specială (Sistem Bologna - nivelul I – 180 de credite, durata şcolarizării 3 ani), pentru studii universitare de licenţă;
- Activităţi motrice curriculare şi extracurriculare (Sistem Bologna - nivelul II – 120 de credite, durata şcolarizării 2 ani), pentru studii universitare de masterat.
- Sport și performanță motrică (Sistem Bologna - nivelul II – 120 de credite, durata şcolarizării 2 ani), pentru studii universitare de masterat.
Cadrele didactice din cadrul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport îşi desfăşoară activitatea în cadrul Departamentului de Educaţie Fizică şi Performanţă Sportivă, prestând servicii educaţionale de calitate, în conformitate cu criteriile, standardele şi indicatorii de performanţă ARACIS. Toate cadrele noastre sunt doctori în domeniu, cu specializare în diverse ramuri sportive având şi carnet de antrenori sau arbitri în ramura sportivă în care au specializarea. De asemena cadrele didactice au o bogată activitate de cercetare ştiinţifică în domeniu.
Obiectivele Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport
Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, componentă a Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, acţionează pentru a se integra, pe deplin, în Spaţiul European al Învăţământului Superior.
Demersul strategic, în concordanţă cu Strategia Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, cuprinde obiective axate pe patru direcţii principale:
- activitatea didactică şi cadre didactice, direcţie menită să ofere studenţilor competenţele necesare pentru a fi integraţi cât mai rapid şi eficient pe piaţa muncii,
- cercetarea ştiinţifică, criteriul major de ierarhizare în învăţământul superior,
- parteneriat cu studenţii,
- parteneriat cu mediul sportiv, care se referă la feed-back-ul activităţii de cercetare, predare şi consiliere a studenţilor, reflectat în inserţia acestora pe piaţa muncii.
Obiectivele operationale ale Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport sunt:
- formarea şi perfecţionarea de specialişti, cu calificare adecvată programelor de studii promovate în cadrul facultăţii;
- analiza periodică a planurilor de învăţământ, a fişelor disciplinelor, urmărind eliminarea suprapunerilor sau a golurilor între discipline, cu accent pe pregătirea cât mai bună a studenţilor;
- îmbunătăţirea sistemului de predare (inclusiv asigurarea materialului didactic) şi a sistemului de evaluare a cunoştinţelor, cu referire distinctă la elaborarea unui număr cât mai mare de cursuri şi îndrumare de laborator;
- dezvoltarea cercetării ştiinţifice în domeniul de studii, iniţiind activităţi de cercetare ştiinţifică, pe cont propriu şi în colaborare cu instituţii similare din ţară şi din străinătate;
- transmiterea unor cunoştinţe multi şi interdisciplinare;
- ü pregătirea universitară în domeniul fundamental, compatibilă cu standardele Uniunii Europene, oferta de formare fiind concepută şi în vederea asigurării mobilităţii studenţilor în Europa;
- valorificarea pentru învăţământ a rezultatelor cercetării ştiinţifice, prin organizarea de manifestări ştiinţifice în cadrul facultăţii şi publicarea comunicărilor prezentate, urmărind creşterea numărului de lucrări ştiinţifice susţinute şi publicate în străinătate;
- dotarea bibliotecii proprii prin fonduri interne şi proiecte de cercetare, care să cuprindă lucrări de specialitate (tratate, manuale, reviste, etc.) în limba română şi în limbile de circulaţie internaţională;
- schimburi de publicaţii cu universităţi de profil din ţară şi din străinătate;
- abonarea la principalele reviste de specialitate din ţară şi străinătate;
- utilizarea metodelor moderne de predare în vederea creşterii calităţii şi eficienţei procesului de învăţământ şi a stimulării participării active a studenţilor în dezbaterea problemelor predate;
- dezvoltarea sistemului de credite transferabile;
- dezvoltarea spiritului de competitivitate în pregătirea profesională şi ştiinţifică a studenţilor, prin acordarea de burse de merit şi de studiu;
- üstimularea interesului absolvenţilor pentru a continua pregătirea profesională, ştiinţifică şi de specialitate, pentru a se adapta, corespunzător, cerinţelor societăţii bazate pe cunoaştere.
Întreaga activitate a facultăţii se aliniază Strategiei de dezvoltare a universităţii şi Regulamentelor interne ale UAV, scopul fundamental fiind un învăţământ de calitate, organizat în ciclul complet de programe de studii universitare de licenţă şi de master.
I.PREZENTAREA PROGRAMULUI DE STUDII DE LICENŢĂ :
EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORTIVĂ
Începând cu anul universitar 2005-2006, a luat fiinţă, în cadrul Universităţii “Aurel Vlaicu” din Arad, specializarea Educaţie fizică şi sportivă (EFS), autorizată să funcţioneze provizoriu în bază adresei Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare nr. 656 din 24.03.2005 şi HG 916 din 11.08.2005.
În baza adresei ARACIS nr. 4832 din 05.05.2011 şi a HG 966 din 29.09.2011, publicată în MOf 697 din 01.10.2011 a fost acreditat programul de studii universitare de licenţă Educaţie fizică şi sportivă.
Programul de studii universitare de licenţă Educaţie Fizică şi Sportivă (EFS), forma de învăţământ cu frecvenţă, are misiunea sa didactică şi de cercetare în concordanţă cu misiunea Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport şi a Departamentului de Educaţie Fizică şi Performanţă Sportivă.
II. PREZENTAREA PROGRAMULUI DE STUDII DE MASTERAT :
ACTIVITĂŢI MOTRICE CURRICULARE ŞI EXTRACURRICULARE
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad organizează programul de studii universitare de masterat Activităţi Motrice Curriculare si Extracurriculare în cadrul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, din domeniul Educaţie fizică şi sport.
Studiile universitare de masterat asigură un nivel de calificare adecvat exercitării unei profesii în vederea inserţiei pe piaţa forţei de muncă, prin cunoştinţe generale şi de specialitate corespunzătoare.
Începând cu anul universitar 2005-2006, a luat fiinţă, în cadrul Universităţii “Aurel Vlaicu” din Arad, specializarea Educaţie fizică şi sportivă, autorizată să funcţioneze provizoriu în bază adresei Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare nr. 656 din 24.03.2005 şi HG 916 din 11.08.2005.
În baza adresei ARACIS nr. 4832 din 05.05.2011 şi a HG 966 din 29.09.2011, publicată în MOf 697 din 01.10.2011 a fost acreditat programul de studii universitare de licenţă Educaţie fizică şi sportivă.
Programul de studii universitare de masterat Activităţi Motrice Curriculare si Extracurriculare se adresează absolvenţilor cu studii superioare, care doresc aprofundarea cunoştinţelor privind ştiinţele motricităţii, precum şi însuşirea unor deprinderi specifice în scopul creşterii calităţii expertizei specialistului din domeniul ştiinţei sportului.
Ofertă academică de studii universitare
Ciclul I: Programe de studii universitare de licenţă Extras HG 376 din 18 mai 2016
Ciclul II: Programe de studii universitare de master Extras HG 402 din 2 iunie 2016
Domeniul de master | Specializarea | Nr. credite ECTS | Capacitate de scolarizare |
---|---|---|---|
Stiinta sportului si educatiei fizice | Activitati motorice curriculare si extracuriculare Sport și performanță motrică | 120 120 | 25 25 |
Cadrele didactice din cadrul Facultăţii de Educație Fizică și Sport îşi desfăşoară activitatea în cadrul Departamentului de Educație Fizică și Sport.